Acatistul Sfantului Onufrie de la Vorona

Acatistul Sfantului Onufrie de la Vorona

Acatistul Sfantului Onufrie de la Vorona

Onufrie de la Vorona - Sfant Cuvios Parinte !

(9 septembrie)

Condac 1

Iubitorului de viata sihastreasca si duhovnicescului povatuitor catre mantuire, rugatorului fierbinte si luminator al Sihastriei Voronei, pilduitorului monahilor si prietenului ingerilor, cu evlavie sa-i cantam: Bucura-te, Cuvioase Parinte Onufrie, povatuitor al sihastrilor!

Icos 1

Facatorul ingerilor te-a chemat Cuvioase Parinte, din pruncie sa slujesti Domnului si sa fii candela luminoasa pentru neamul tau dreptcredincios, caci viata cuvioasa ai aratat pentru care si noi iti cantam unele ca acestea:

Bucura-te, ca din pruncie ai fost ales vas al Duhului Sfant,
Bucura-te, curata copilarie, placuta lui Dumnezeu,
Bucura-te, ca mintea ti-a fost pururea la Dumnezeu,
Bucura-te, floare aleasa rasadita in pamantul Moldovei,
Bucura-te, ca ai urmat lui Hristos,
Bucura-te, ca puterea harului te-a umbrit,
Bucura-te, ca tineretea ta Domnului ai inchinat-o
Bucura-te, ca prin acestea calea adevarului ai aflat-o
Bucura-te, Cuvioase Parinte Onufrie, povatuitor al sihastrilor!

Condacul al II-lea

Pentru curata-ti viata, inzestrat fiind cu stralucita intelepciune, ai ajuns, Cuvioase Parinte, sa slujesti in inalte dregatorii, cautand ca prin acestea sa implinesti si datoriile cele lumesti, fara a uita insa vreodata de Dumnezeu, Caruia mereu I-ai cantat: Aliluia!

Icosul al II-lea

Auzind, Sfinte Parinte, indemnul Mantuitorului Care zice: "cel ce voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie", si afland de viata monahala cu buna randuiala din binecuvantata tara a Moldovei, ai lasat patria ta si dregatoria lumeasca si ai venit la Manastirea Dragomirna din partile Sucevei. Pentru aceasta si noi iti cantam asa:

Bucura-te, doritor al vietii desavarsite
Bucura-te, implinitor al chemarii lui Hristos
Bucura-te, ca nu te-a robit slava omeneasca
Bucura-te, ca ai cautat viata pustniceasca
Bucura-te, ca ai dorit cele netrecatoare
Bucura-te, ca ai urmat calea smereniei
Bucura-te, ca ai gasit liman duhovnicesc
Bucura-te, ca la Manastirea Dragomirna ai fost binecuvantat
Bucura-te, Cuvioase Parinte Onufrie, povatuitor al sihastrilor!

Condacul al III-lea

Cine nu te va ferici, Parinte Onufrie, pe tine cel care cu intelepciune ai hotarat sa alungi din viata ta toate ispitele maririi desarte si prin viata neintinata sa te faci placut lui Hristos. De aceea, te-ai straduit sa fii inger in trup, cantand lui Dumnezeu neincetat: Aliluial

Icosul al III-lea

Cuviosul Paisie Staretul, venind din Sfantul Munte Athos la Manastirea Dragomirna, te-a aflat, Cuvioase Parinte, si foarte mult s-a folosit de viata ta si de adanca ta smerenie. De aceea, statornica prietenie duhovniceasca v-a unit, caci si tu, sfinte, de la el ai deprins alese virtuti monahicesti. Iar noi, minunandu-ne de aceasta, te laudam cantandu-ti:

Bucura-te, ca pe Staretul Paisie duhovnic l-ai ales
Bucura-te, ca el cu folositoare sfaturi te-a intarit
Bucura-te, ca pentru viata ta aleasa Cuviosul Paisie mult te-a pretuit
Bucura-te, ca si tu sfetnic de nadejde i-ai fost
Bucura-te, ca adesea cu el te-ai sfatuit
Bucura-te, ca impreuna ati stralucit prin virtuti
Bucura-te, ca si pe Cuviosul Vasile de la Poiana Marului l-ai intalnit
Bucura-te, ca si cu acesta duhovniceasca prietenie ai statornicit
Bucura-te, Cuvioase Parinte Onufrie, povatuitor al sihastrilor!

Condacul al IV-lea

Vrednic lucru este sa te cinstim, Cuvioase Parinte, cel care, cu osardie, ai cautat monahi cu viata imbunatatita si de la dansii ai invatat sa biruiesti valurile marii involburate ale acestei vieti. Asa, Sfinte, ai cunoscut pe Cuviosii Paisie de la Neamt si pe Vasile de la Poiana Marului si impreuna ati laudat pe Dumnezeu cantandu-I: Aliluial

Icosul al IV-lea

Auzind de marii sihastri din partile Voronei, Sfinte, si mistuit de dorul pacii duhovnicesti, te-ai inchinoviat in Manastirea Vorona cu sete nestinsa de a spori in cele sfinte. Iar de aici, Cuvioase Parinte, te-ai retras in linistea codrului din apropiere, unde ai petrecut vreme de un sfert de veac in aspra nevointa si neincetata rugaciune. Minunandu-ne de aceasta neobosita nevointa, cu evlavie iti cantam:

Bucura-te, podoaba obstii Manastirii Vorona
Bucura-te, lumina a sihastriei codrilor
Bucura-te, crin preafrumos sadit in gradina virtutilor
Bucura-te, mult nevoitorule in cele duhovnicesti
Bucura-te, ca in linistea padurii pe Hristos L-ai gasit
Bucura-te, sfintitor al locurilor tainice
Bucura-te, rugator pentru mantuirea multora
Bucura-te, slujitor al virtutilor crestinesti
Bucura-te, Cuvioase Parinte Onufrie, povatuitor al sihastrilor!

Condacul al V-lea

In codrii Voronei, candela luminoasa te-ai aratat, mult nevoitorule parinte, caci, prin pilda vietii si mireasma invataturilor tale, ai fost vrednic indreptator multor calugari pe care i-ai calauzit catre viata cea sfanta, pe toti povatuindu-i a canta neincetat lui Dumnezeu: Aliluial

Icosul al V-lea

Chemat la sfanta taina a Preotiei, cinstitorule de Dumnezeu, te-ai infricosat foarte, caci, prin adanca ta smerenie, nevrednic te socoteai. Insa Cunoscatorul inimilor, Dumnezeu, te-a invrednicit cu acest mare dar, pentru care si noi iti zicem asa:

Bucura-te, vietuitor al pustiei;
Bucura-te, rugator fierbinte;
Bucura-te, om duhovnicesc;
Bucura-te, sfatuitor intelept;
Bucura-te, povatuitor luminat;
Bucura-te, purtator al harului ceresc;
Bucura-te, lumina mare a Voronei;
Bucura-te, candela a sfinteniei;
Bucura-te, Cuvioase Parinte Onufrie, povatuitor al sihastrilor!

Condacul al VI-lea

Luminandu-te cu pilda vietii sfinte a parintilor atoniti, ai randuit si monahilor Manastirii Vorona aceeasi pravila de traire imbunatatita, indemnandu-i a canta lui Dumnezeu; Aliluia!

Icosul al VI-lea

Vietuire ingereasca petrecand, Sfinte Onufrie, icoana vie de rugaciune, post si indelungi privegheri te-ai facut ucenicilor tai si asa te-ai invrednicit a primi schima cea mare de la duhovnicul tau, Staretul Paisie, care te-a chemat la Manastirea Dragomirna, unde te-a facut schivnic Pentru aceasta sporire duhovniceasca, Sfinte, iti cantam:

Bucura-te, ca nimic din cele trecatoare nu ai iubit
Bucura-te, ca pe cele nestricacioase le-ai dobandit;
Bucura-te, cel ce ai primit cununa nepieritoare;
Bucura-te, ca pe Maica Domnului ai avut-o mereu rugatoare;
Bucura-te, prietenul ingerilor;
Bucura-te, luminator al monahilor;
Bucura-te, cunoscator al tainelor sfinte;
Bucura-te, calauza a nevoitorilor;
Bucura-te, Cuvioase Parinte Onufrie, povatuitor al sihastrilor!

Condacul al VII-lea

Vestea vietuirii sfinte si puterea rugaciunilor tale, Cuvioase, in toata Moldova s-a raspandit. De aceea, din locuri indepartate multi credinciosi au venit la tine, iar tu, Cuvioase, ca un preabun parinte pe toti cu multa dragoste i-ai primit, dand mangaieri, mijlocind cu rugaciunile si tamaduind prin acestea multe boli ale celor suferinzi. Pentru aceasta, cei care s-au invrednicit de mari daruri prin rugaciunile tale au cantat lui Dumnezeu; Aliluia!

Icosul al VII-lea

Urmand pilda marilor sihastri din pustia Egiptului, Cuvioase, ai intemeiat obste monahala la Sihastria Voronei, unde multime multa de calugari s-a adunat, toti voind a-ti fi prin preajma si a te avea ca doctor sufletesc, caci pentru toti ai fost un pilduitor calugar, duhovnic si staret. Pentru aceasta cu dragoste cinstim Sfintele tale moaste si zicem:

Bucura-te, intemeietorul obstei de la Sihastria Voronei;
Bucura-te, vietuitor pilduitor;
Bucura-te, milostiv si bland pastor;
Bucura-te, povatuitor intelept;
Bucura-te, rugator fierbinte;
Bucura-te, carturar duhovnicesc
Bucura-te, cunoscator al Filocaliei;
Bucura-te, ostenitor al raspandirii scrierilor sfinte
Bucura-te, Cuvioase Parinte Onufrie, povatuitor al sihastrilor!

Condacul al VIII-lea

Catre apusul vietii, departandu-te de tulburarile lumesti, Cuvioase Onufrie, ai vietuit intr-o pestera pe malul paraului Vorona, facandu-ti din ea poarta a cerului, cu alese rugaciuni, te-ai luminat de dorul pentru Hristos pana la cel din urma ceas al vietii tale, cantandu-I neincetat: Aliluia!

Icosul al VIII-lea

Vazand trairea ta in netulburata liniste sihastreasca, Sfinte Parinte, cu adevarat intelegem ca viata pustnicilor fericita este. Caci, luminandu-te cu dumnezeiescul dor, nerodirea pustiului ai preschimbat-o in gradina de viata duhovniceasca. Pentru aceasta si noi zicem:

Bucura-te, ca pe diavol cu postul si rugaciunea l-ai rusinat
Bucura-te, ca din invataturile Sfintei Scripturi te-ai adapat
Bucura-te, ca ai iubit Sfintele Scripturi
Bucura-te, ca ai cercetat scrierile sfintilor
Bucura-te, ca ai urmat sfatul duhovnicilor tai
Bucura-te, ca de cuvantul lui Hristos te-ai patruns
Bucura-te, odorul de mare pret al Voronei
Bucura-te, rugator fierbinte al Moldovei
Bucura-te, Cuvioase Parinte Onufrie, povatuitor al sihastrilor!

Condacul al IX-lea

Savarsind calatoria acestei vieti, Parinte Cuvioase, si cunoscand dinainte ceasul despartirii sufletului de trup, ai multumit Preabunului Dumnezeu pentru darul vietii indelungate pe care l-ai primit de la El. Dupa ce ai petrecut pe pamant 89 de ani, Hristos a luat in bratele Sale fericitul tau suflet. Pentru aceasta, minunandu-ne de viata ta preafrumoasa, Sfinte, impreuna cu tine cantam lui Dumnezeu: Aliluial

Icosul al IX-lea

Inteleptii cei mult vorbitori nu pot arata in cuvinte petrecerea ta din aceasta viata. Chiar si firea ingereasca s-a minunat de vietuirea ta, Cuvioase, caci, trup avand ai trait ca un inger. De aceea, mutarea ta din aceasta viata la cea vesnica a fost insotita de multe minuni. Deci si noi vazand puterea lui Dumnezeu aratata prin cei ce-L iubesc, iti cantam asa:

Bucura-te, cunoscator al tainei sfarasitului tau,
Bucura-te, purtator al Sfantului Duh;
Bucura-te, primitor al darurilor ceresti
Bucura-te, luptator duhovnicesc neinfricat
Bucura-te, sfintitor al codrilor;
Bucura-te, primitor al Euharistiei inainte de ceasul mortii
Bucura-te, vietuitor impreuna cu sfintii;
Bucura-te, ca asa ai ajuns la liman fericit;
Bucura-te, Cuvioase Parinte Onufrie, povatuitor al sihastrilor!

Condacul al X-lea

Imparatul David a glasuit ca "minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai" iar viata ta, Cuvioase, a adeverit intru toate cele graite de psalmist. Dumnezeu a aratat slava Lui prin tine, Sfinte, care ai mers pe calea cea stramta, purtand jugul vietii pustnicesti, al neincetatelor nevointe, al rugaciunii staruitoare, si asa, sfinte, suindu-te din putere in putere, te-ai mutat la locasurile cele vesnice cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al X-lea

Lumina din lumina lui Hristos gustand in aceasta lume trecatoare, dupa moartea ta, Cuvioase Onufrie, ai rasarit ca o lumina stralucitoare prin cinstitele tale moaste din care izvorasc tamaduiri celor care se roaga tie, zicand:

Bucura-te, sfinte al lui Dumnezeu Cel Preasfant
Bucura-te, purtator al darului vindecarii
Bucura-te, facator de minuni prin harul Sfantului Duh,
Bucura-te, luminator al inchinatorilor
Bucura-te, izvor al alinarilor,
Bucura-te, tamaduitor al bolilor grele;
Bucura-te, vindecator al celor neputinciosi;
Bucura-te, ajutator grabnic al celor suferinzi;
Bucura-te, Cuvioase Parinte Onufrie, povatuitor al sihastrilor!

Condacul al XI-lea

Multe si mari semne au fost la mormantul tau, Sfinte Onufrie, prin ele aratandu-ti puterea cea data tie de la Dumnezeu, ca sa intorci pe multi la adevarata credinta, si sa cante lui Dumnezeu: Aliluia

Icosul al XI-lea

Voievodul Mihail Sturza ajungand la mormantul tau, Cuvioase, a luat un fruct din marul ce crescuse in apropiere, ca sa-l duca fiicei sale bolnave de epilepsie, iar aceasta, mancandu-l, in chip minunat s-a tamaduit. Atunci domnitorul, mirat de puterea lui Dumnezeu, s-a intors degraba la Vorona pentru a se inchina cu toata familia la mormantul tau. Si indata sfintele tale moaste, Sfinte Onufrie, au fost stramutate in biserica Manastirii Vorona spre cinstire. Pentru aceasta noi iti cantam asa:

Bucura-te, ca pe fiica domnului Moldovei ai tamaduit-o
Bucura-te, ca te-ai aratat mai iscusit decat toti doctorii,
Bucurii-te, ca in biserica Manastirii Vorona ai fost stramutat;
Bucura-te, ca si familia Voievodului ti s-a inchinat
Bucura-te, ocrotitor al tinutului Botosanilor si al Moldovei,
Bucura-te, ajutator grabnic al credinciosilor
Bucura-te vietuitor impreuna cu ingerii
Bucura-te, candela a Ortodoxiei;
Bucura-te, Cuvioase Parinte Onufrie, povtuitor al sihastrilor!

Condacul al XII-lea

Iubind mai mult sihastria, te-ai aratat in vis staretului Manastirii Vorona, Cuvioase, poruncindu-i sa-ti aduca moastele la schitul Sihastria Voronei, pe care l-ai intemeiat Dar staretul, neimplinind porunca ta, greu s-a imbolnavit si amintindu-si de vedenia avuta, a stramutat cinstitele tale moaste la locul de tine mult dorit. Pentru aceasta si noi, slavind puterea lui Dumnezeu aratata in sfintii Lui, Ii cantam: Aliluia!

Icosul al XII-lea

Laudand vietuirea ta, te fericim, Cuvioase Parinte Onufrie, ca unul ce esti casnic si prieten al lui Dumnezeu si al nostru ocrotitor, rugandu-te sa mijlocesti neincetat inaintea lui Dumnezeu ca sa ne pazeasca de necredinta si dezbinare, de nevoi si de necazuri. Pentru aceasta iti cantam:

Bucura-te, ca toate uneltirile diavolului le-ai biruit;
Bucura-te, sfant al Bisericii lui Hristos
Bucura-te, ocrotitor grabnic al crestinilor
Bucura-te, dascal al rugaciunii;
Bucura-te, schimonah pilduitor
Bucura-te, luminator al vietii duhovnicesti
Bucura-te, tamaduitor al bolilor
Bucura-te, cetatean al raiului ceresc
Bucura-te, Cuvioase Parinte Onufrie, povatuitor al sihastrilor!

Condacul al XIII-lea

Sfinte Facatorule de minuni, Cuvioase Onufrie, lauda sihastrilor si podoaba Voronei, primeste aceasta cantare a noastra, a celor ce te cinstim, si du rugaciunile noastre smerite inaintea tronului Preasfintei Treimi, rugandu-te neincetat pentru noi ca sa ne izbavim de toata primejdia, de boli si de necazuri, si sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se repeta Icosul intai si Condacul intai.

Rugaciune catre Sfantul Cuvios Onufrie de la Vorona

O, Cuvioase Parinte Onufrie, vas ales al Domnului, iubitor de viata duhovniceasca, aprinzandu-te cu dumnezeiasca ravna, ai urmat indemnul Mantuitorului. "Cel ce voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie", ai lasat rudeniile, patria si dregatoria cea lumeasca, venind in tara Moldovei. Vrednic lucru este sa te cinstim, Cuvioase Parinte, si sa te rugam: da-ne rabdarea ta, Sfinte. Da-ne curajul si vointa ta, credinta si iubirea ta catre Dumnezeu. Ajuta-ne sa dobandim smerenia, pacea si lumina inimii tale curate. Pe tine, cel care vietuiesti impreuna cu ingerii, te rugam, cu lacrimi si cu umilinta, izbaveste-ne, prin sfintele tale rugaciuni, de multimea ispitelor si a necazurilor, de poftele cele vatamatoare ale trupului si de gandurile rele care se abat asupra noastra. Tu, care umpli de lumina pe cei credinciosi, sadeste in noi, cu rugaciunile tale, temelia statorniciei in credinta si a sfinteniei vietii. Ajuta-ne cu rugaciunile tale sa vietuim, oriunde, ca fratii intru Hristos si sa cautam sfintirea sufletelor noastre pustiite de pacate. Cel ce ai fost mult nevoitor si mult rugator, ajuta pe cei ce se nevoiesc in implinirea poruncilor lui Hristos in manastire sau in lume, spre slava Preasfintei Treimi si mantuirea sufletelor. Amin.