Lăcaşul de cult ortodox cuprinde trei părţi principale: altar, naos şi pronaos. Această împărţire, cerută de necesităţile cultului divin, este simbol al Sfintei Treimi, asemănându-se cortului mărturiei lui Moise, din Vechiul Testament, care era alcătuit tot din trei părţi.
Partea cea mai importantă şi locul cel mai sfânt din Biserica este sfântul altar. Denumirea de altar vine din latineşte şi înseamnă loc înalt de jertfă, pentru că aici se aduce jertfa cea fără de sânge instituită de Mantuitorul Hristos, adică aici are loc transformarea darurilor de pâine şi vin, aduse de credincioşi, în Trupul şi Sângele lui Hristos sau, altfel spus, în Sfânta Împărtăşanie.
Altarul este situat în partea de răsărit a lăcaşului de cult, fiind zidit în formă de absidă, mai sus decât restul bisericii şi despărţit de naos prin catapeteasmă (tâmplă sau iconostas). El este rezervat clericilor care slujesc. O prevedere canonică interzice femeilor să intre în altar, în timp ce bărbaţii sunt admisi numai cu încuviinţarea clericilor. În cazuri de excepţie şi cu binecuvântarea organelor bisericeşti superioare pot pătrunde în altar călugăriţele. În altar se săvârşesc Sfânta Liturghie, slujba cea mai importantă a cultului divin public ortodox, Taina Hirotoniei, adică a sfinţirii candidaţilor la preoţie în cele trei trepte de: diacon, preot şi episcop, ca şi slujba sfinţirii Sfântului şi Marelui Mir, adică a materiei prin care se administrează Taina Mirungerii sau a Confirmării.
Destinaţia deosebită a altarului este atestată şi de obiectele sfinte care se găsesc în el. Astfel, în mijlocul său se află Sfânta Masa sau Prestolul, pe care se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Ea simbolizează mormântul Mântuitorului Hristos, tainul lui Dumnezeu şi masa pe care Mântuitorul a instituit jertfa nesângeroasă a.Noului Testament. Sfânta Masă are forma pătrată şi uneori dreptunghiulară, este zidită din piatră sau marmură, aşezată pe un picior rotund sau pătrat, în care se păstrează, de la sfinţire sau chiar de la zidire, moaşte sau relicve de sfinţi. Pe Sfânta Masă, acoperită cu îmbrăcături speciale, se găseşte Sfântul Antimis, adică o bucată de panză de in, pe care este imprimată scena punerii în mormânt a Domnului şi simbolizează marama de pe capul Mântuitorului, din timpul şederii în mormânt. Sfântul Antimis are cusute pe spate părticele de sfinte moaşte sau relicve. El este sfinţit şi dăruit bisericilor de către episcopul locului, fiind un semn al autorităţii şi prezenţei lui. Fără antimis nu se poate săvârşi Sfânta Liturghie.
Deasupra lui stă Sfânta Evanghelie, care simbolizează pe însuşi Mântuitorul. Pe Sfânta Masă, ca şi în spatele ei, găsim Sfânta Cruce, semnul mântuirii oamenilor. De asemenea, pe Sfânta Masă se mai află chivotul (un mic vas de metal în formă de biserică), în care se păstrează Sfânta Împărtăşanie pentru cei bolnavi. Sfeşnicul, candela si lumânările, folosite în biserică foarte de timpuriu, sunt simbolul curăţiei sufleteşti, al jertfei şi smereniei credincioşilor. Laicii, care cu diverse ocazii sunt admişi în altar, nu au voie să treacă prin faţa Sfintei Mese.
În partea de răsărit a absidei altarului se află scaunul rezervat arhiereului, care simbolizează tronul cel ceresc al Mântuitorului Hristos. În partea de nord a sfântului altar, de obicei într-o nişă, se află proscomidiarul, adică locul unde se săvârşeşte proscomidia, slujba prin care se pregătesc darurile de pâine şi de vin pentru Sfânta Împărtăşanie. El are o dublă semnificaţie. El preînchipuie atât staulul sau peştera în care s-a născut Mântuitorul, cât şi mormântul în care a fost aşezat. În proscomidiar se află sfintele vase şi acoperămintele lor, a căror semnificaţie este pusă în legătură cu naşterea dar şi cu moartea lui Hristos. În partea de sud a altarului se află diaconiconul sau veşmântarul, în care se păstrează veşmintele liturgice, vasele sfinte, cărţile de cult şi alte bunuri bisericeşti.
BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor” Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1