Cultul divin public al Bisericii Ortodoxe se desfăşoară după cărţi de cult sau cărţi bisericeşti ori de slujbă. Ele au constituit dintru început o parte importantă a tezaurului Bisericii, fiind păstrate cu sfinţenie, mai ales în perioadele de persecuţie îndreptate împotriva creştinilor şi care ţinteau distrugerea lor.
Cărţile de ritual întrebuinţate de Biserică sunt de două feluri, după conţinutul lor: cărţi care cuprind texte extrase din Sfânta Scriptură şi cărţi alcătuite de Biserică, în care sunt concentrate produse imnografice şi evhologice ale marilor melozi creştini şi rugăciunile alcătuite de Sfinţii Părinţi.
Dintre cărţile din prima categorie fac parte
1. Evanghelia sau Evangheliarul, numită uneori şi Tetraevanghelul. Cartea cuprinde părţi din textele scrise de cei patru evanghelişti Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Aceste părţi se numesc pericope. Cel care a început opera de împărţire a Evangheliilor pe pericope, pentru a fi citite la cult, a fost un oarecare Evagrie, de la sfârşitul secolului al IV-lea, şi diaconul Eutaliu din Alexandria Egiptului, pe la anul 458. Lucrarea a fost continuată de Sf. Sava cel Sfinţit (sec. IV) şi Sofronie al Ierusalimului (sec. VII), fiind definitivată de Sf. Ioan Damaschin (sec. VIII) şi Sf. Teodor Studitul (sec. IX).
2. Apostolul cuprinde pericopele citite la cult din Faptele Apostolilor: cele 14 epistole ale Sf. Apostol Pavel şi cele 7 epistole soborniceşti. Împărţirea pericopelor s-a făcut de către aceiaşi autori. Pentru Apostol mai întâlnim şi denumirea arhaică de Praxapostol sau Praxiu.
3. Psaltirea este cartea de cult care cuprinde cei 150 de psalmi, împărţiţi în 20 de catisme, adică grupe de psalmi. Denumirea de catismă vine de la grecescul ,,catismă=şedere", aceasta însemnând că în timpul citirii lor, credincioşii pot sta jos, în strane.
Dintre cărţile cu texte imnografice cele mai importante sunt: Liturghierul, care cuprinde textele liturghiilor săvârşite în Biserica Ortodoxă, Mineele, care cuprind slujbele sfinţilor pe cele 12 luni ale anului, existând 12 Minee; Triodul, cartea folosită în timpul Postului Mare; Penticostarul, cu cântările şi slujbele bisericeşti din perioada de 50 de zile, cuprinsă între Paşte şi Rusalii.
Cărţile de cult au fost cele dintâi documente şi monumente ale limbii române literare şi ale culturii româneşti. Începând cu diaconul Coresi, în secolul al XVI-lea, şi continuând cu mitropoliţii Teofil şi Ştefan din Ţara Românească, Varlam şi Dosoftei în Moldova, Simion Ştefan în Transilvania în secolul al XVII-lea, şi mai ales Antim Ivireanul în secolul al XVIII-lea, cărţile de cult au fost tipărite în limba română, circulând în toate provinciile româneşti. Procesul acesta s-a definitivat în secolele următoare prin Damaschin şi Chesarie la Râmnic, Iacob Puteanu şi Veniamin Costachi în Moldova, Grigore al IV-lea Dascălul, Andrei Şaguna şi alţii. După 1885 cărţile de cult au început să apară în ediţii oficiale ale Sfântului Sinod. În ultimii 40 de ani ele au fost tipărite în ediţii diortosite, adică aduse la zi în privinţa limbii vorbite şi a rânduielilor de slujbă.
BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor” Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1