Imediat după Botez, care este prima Taină săvârşită în viaţa creştinilor, în Biserica Ortodoxă se săvârşeste Mirungerea sau Ungerea cu Sfântul Mir. Ea este cea de a doua Taină pe care o primeşte cel care devine parte a Trupului lui Hristos şi prin care se împărtăşesc darurile Duhului Sfânt pentru cel de curând botezat. În confesiunile romano-catolice şi protestante, Taina Mirungerii poartă denumirea de Confirmare şi, de obicei, se administrează la vârste mai târzii, adică la 7 sau 14 ani după Botez, la catolici fiind însoţită şi cu prima Comuniune sau Împărtăşanie.
În Biserica Ortodoxă, Taina se administrează de către episcopi şi preoţi; în Biserica Romano-Catolică ea este săvârşită numai de episcop. Mirungerea nu reprezintă o completare a Botezului, ci este o lucrare cu efecte proprii. Împreună cu Botezul şi Împărtăşirea, ele constituie Tainele de iniţiere creştină sau ale încorporării în Hristos. De aceea, ele s-au administrat dintotdeauna împreună în Biserica Ortodoxă, aşa cum a fost practica de la început a Bisericii.
În Biserica veche, Mirungerea era administrată în două feluri: prin punerea mâinilor peste cei botezaţi şi prin ungerea cu untdelemn sfinţit sau cu Sfântul Mir, care a înlocuit punerea mâinilor. Dacă la început Mirungerea era săvârşită numai de către apostoli, înmulţindu-se numărul creştinilor, ea a fost încredinţată episcopilor, care, până astăzi, sunt singurii care au dreptul de a sfinţi Sfântul Mir, adică materia Tainei, pe care apoi o incredinţează preoţilor spre folosire.
După mărturiile din primele secole ale Bisericii, regula generală de administrare a acestei Taine era aceea de a se săvârşi imediat după Botez, fiind socotită ca un corolar al acestuia. Literatura patristică şi canoanele bisericeşti sunt mărturie neclintită. Dovadă este şi faptul că Mirungerea nu are o rânduială aparte, ci apare ca un moment al Tainei Botezului. Modul de săvârşire şi formula de administrare a Tainei sunt precizate încă din secolul al IV-lea prin canonul 7 al Sinodului II ecumenic (anul 381).
Practica Mirungerii la vârsta cunoştinţei, cu o mărturisire de credinţă, numai de către episcop, cu punerea mâinilor sau a degetului mare, apare mult mai târziu în viaţa liturgică a Bisericii Romano-Catolice.
Spre deosebire de Botez, care nu se mai repetă decât în condiţii speciale sau dacă nu a fost administrat corect, Mirungerea se repetă pentru aceeaşi persoană, dacă aceasta a părăsit credinta şi a revenit la ea. Ea se administrează tuturor acelora care au fost botezaţi în numele Sfintei Treimi, dar nu au primit Mirungerea în confesiunea respectivă, dacă aceştia vin la Ortodoxie. Dacă au primit şi Mirungerea, ei sunt primiţi numai pe baza mărturisirii de credinţă.
BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor” Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1