Conform practicii dintotdeauna a Bisericii Ortodoxe, Taina Sfântului Botez se administrează în prezenţa naşilor. Această tradiţie este veche şi se bazează pe faptul că, în Biserica Ortodoxă, pe lângă cazuri izolate, când slujba se oficiază pentru cei maturi, Botezul se administrează copiilor sau pruncilor. Este ceea ce se cheamă pedobaptism, adică botezul copiilor, justificat şi întemeiat pe baze scripturistice şi patristice.
Botezul copiilor a fost practicat concomitent cu botezul adulţilor. Când în biserică a dispărut instituţia câtehumenatului, adică instruirea în tainele credintei şi botezarea adulţilor, începând din secolul al VI-lea, s-a generalizat pedobaptismul. Cum însă pentru primirea Botezului este necesară mărturisirea credintei şi exprimarea acordului sau adeziunii faţă de noua credinţă, acest rol îl îndeplineşte în ritul ortodox, NAŞUL.
De aceea, naşul nu este un simplu personaj sau element de decor în cadrul slujbei Botezului, ci îndeplineşte unul dintre cele mai importante roluri. El este cel care însoţeşte pruncul care se botează, cel care exprimă, în numele lui, lepădarea de satana şi împreunarea cu Hristos, mărturiseşte învăţătura de credinţă a Bisericii, concentrată în Crez, pe care el trebuie să-l rostească, îl primeşte pe prunc din baia Botezului, răspunde la formula de însemnare cu Sfântul Mir şi îl prezintă să primească Sfânta Împărtăşanie. De aceea, naşul este considerat ca părintele sufletesc al noului botezat. Aşa cum părinţii trupeşti îl nasc la viaţa fizică, la fel naşii îl nasc la viaţa spirituală.
Ţinerea în braţe la botez creează rudenie spirituală, care constituie impediment la căsătorie până la gradul al treilea. La toate acestea se adaugă obligaţia ca naşii, alături de părinţii trupeşti, să se îngrijească de creşterea moral-duhovnicească al fiului lor spiritual.
De aceea, naşii trebuie să îndeplinească anumite condiţii. În primul rând, naşii trebuie să fie creştini ortodocşi, care să cunoască învăţătura de credinţă a Bisericii, pentru a o mărturisi în numele celui botezat. În al doilea rând, trebuie să fie credincioşi trecuţi de adolescenţă, cu maturitate de gândire şi responsabilitate pentru actul pe care îl fac. De aceea, nu este indicat ca să fie nali copiii, ci părinţii sau persoane adulte. Cât priveşte sexul, este de preferat ca naşul care primeşte în braţele sale copilul scos de preot din cristelniţă, să fie de acelaşi sex cu cel al pruncului (dar nu constituie un impediment nici situatia inversă).
S-a îndătinat obiceiul ca vieţuitorii din mânăstiri, monahii şi monahiile, să nu fie naşi, pentru că, trăind în mânăstire, nu se pot îngriji de finii lor. Obiceiul de a avea mai mulţi naşi, nu este recomandabil, căci răspunderea trebuie să şi-o ia o singură persoană. În cazul botezului din necesitate, naşul poate lipsi.
BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor” Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1