Între rugăciunile sau rânduielile legate de naşterea unui prunc este şi cea intitulată Rugăciunea la însemnarea pruncului când i se pune numele. Conform rânduielii bisericeşti, această rugăciune se citeşte în a opta zi după naştere. Întrucât pruncul este nebotezat, el este adus la biserică de către moaşă sau altă femeie şi primit la uşa bisericii sau cel mult în pronaos, unde are loc această rânduială. Cu acest prilej preotul face însemnarea pruncului cu semnul crucii la frunte - pentru luminarea minţii şi a gândurilor, la gură - pentru sfinţirea cuvântului şi a tot ceea ce el va rosti, pentru ca din gura lui să iasă numai vorbe frumoase - şi la piept sau inimă - pentru ca aceasta să fie sediu al intenţiilor bune şi pentru păzirea ei de patimi şi pofte urâte. Apoi, printr-o rugăciune specială, îi dă numele pe care-l va purta toată viaţa.
Obiceiul de a însemna pe prunc în a opta zi şi de a-i da numele se moşteneste din practica şi tradiţia indiană sau din Legea veche. Conform dispoziţiilor acesteia, însuţi Mântuitorul Hristos a fost adus la templu a opta zi după naştere când a fost tăiat împrejur şi i s-a pus numele de Iisus.
De regulă, pruncul primeşte numele chiar în ziua naşterii, când este declarat la Oficiul stării civile de către părinţi, dar acelaşi nume se respectă şi la însemnarea şi punerea numelui de către preot, fie a opta zi, fie în prima zi după naştere, fie în ziua botezului, înainte de acesta. De multe ori, pentru botez, părinţii şi naşii mai adaugă un nume sau mai multe care nu figurează în certificatul de naştere, dar care sunt socotite ca nume de botez.
Dar ce şi câte nume dăm copiilor? După tradiţia românească şi creştinească, numele dat copilului ar trebui să fie cel al naşului, ca unul care îl naşte la o viaţă nouă. Dacă nu se dă numele naşului, este bine să dăm copiilor numele sfântului din ziua în care se nasc aceştia. În cazul în care acest nume nu se potriveşte cu dorinţa naşilor şi a părinţilor, se poate lua numele oricărui alt sfânt din calendarul ortodox care, din acel moment, devine patronul şi ocrotitorul copilului. A existat în ultima vreme o tendinţă şi o dorinţă snoabă de a pune copiilar nume străine de calendarul ortodox sau de onomastica românească care, alăturate unor nume de familie neaoş româneşti, sunt de-a dreptul ridicole.
De asemenea, a existat şi mai persistă practica de a pune două sau mai multe nume copiilor, ceea ce este complet neindicat şi incomod, pentru că, în realitate, aceştia sunt chemaţi cu un singur nume de către cei din jur, uneori cu un diminutiv care le anulează pe toate celelalte care rămân doar un balast scriptologic.
Numele sfinţilor pe care le purtăm ne dau prilejul să ne amintim de ei la ziua prăznuirii lor şi să le urmăm exemplul vieţii, implorându-le ajutorul. Alegerea numelor din onomastica românească este şi o dovadă de ataşament la credinţa strămoşească.
BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor” Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1