Instituţia sărbătorilor are un rol deosebit în viaţa credincioşilor. Ele sunt acele zile din cursul unui an bisericesc în care se evocă şi se comemorează evenimente de seamă şi persoane sfinte din istoria vieţii creştine. Cu aceste prilejuri, în lăcaşurile de cult se savârşeşte slujba divină, iar activitatea zilnică obişnuită se întrerupe.
Sărbătorile sunt practicate şi respectate în toate religiile şi am putea spune că ele apar odată cu manifestarea sentimentului religios. Cât priveşte sărbătorile religioase creştine, ele apar la început ca o prelungire a sărbătorilor iudaice, dar serbate în alt spirit şi cu alt conţinut, aşa cum era Paştele sau Cincizecimea. Cu vremea însă, sărbătorile creştine înlocuiesc definitiv aceste sărbători. Cea dintâi sărbătoare de origine creştină este Duminica, în amintirea învierii din morţi a Mântuitorului, eveniment care constituie piatra de temelie a învăţăturii creştine. La aceasta s-au adăugat, în timp, începănd cu secolul al III-lea, sărbătorile în cinstea Mântuitorului, care amintesc principalele evenimente din viaţa sa. Íncepând cu secolul al II-lea, apar zilele de comemorare a martirilor şi mărturisitorilor care şi-au dat viaţa pentru Hristos. Din secolul al IV-lea şi mai ales din secolul al V-lea, când Biserica stabileşte definitiv învăţătura despre Maica Domnului, se fixează sărbătorile închinate Maicii Domnului. La acestea se adaugă cele închinate Sfintei Cruci, Sfiniţilor îngeri, persoanelor importante din Vechiul şi Noul Testament, marilor pustnici şi trăitori ai vieţii creştine pe cele mai înalte culmi de sfinţenie.
La început, sărbătorile au avut un caracter local, apoi, cu vremea, s-au generalizat în întreaga creştinătate. Procesul acesta a durat câteva secole, dar oricum în secolul al VI-lea putem spune că marea majoritate a sărbătorilor calendarului creştin erau fixate definitiv. În fixarea acestora, un rol important l-a avut pietatea populară, autoritatea bisericească nefăcând decât să consfinţească practicarea acestor sărbători.
Sărbătorile au fost fixate de la început în documente care au purtat diverse nume: calendare, martirologii, minologii sau sinaxare, care erau colecţii de vieţi de personalităţi şi de evenimente însemnate din viaţa Bisericii. Contopite, coroborate şi prelucrate, ele au dat naştere Sinaxarului sau Calendarulul Bisericii Ortodoxe. În definitivarea lui, un rol important l-au avut Sf. Simeon Metafrastul (sec. X), Nicodim Aghioritul (sec. XVIII) şi Bartolomeu din Cutlumuş (sec. XIX). Aceştia au adăugat la sfinţii vechi şi pe neomartirii greci, ca şi pe sfinţii din unele Biserici naţionale, canonizaţi mai târziu.
Sărbătorile sunt zile de aducere aminte şi de cinstire a persoanelor şi evenimentelor sfinte din istoria mântuirii, având rol pedagogic, instructiv şi educativ pentru credincioşi. Ele sunt notate diferit, după însemnătatea lor, în calendarul de perete.
BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor” Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1