Semnificaţia riturilor Cununiei

Slujba Cununiei, pe lângă frumoasele idei pe care le exprimă prin lecturile scripturistice citite, ca şi prin rugăciunile care se rostesc la acest serviciu divin, cuprinde şi o serie de gesturi sau acte liturgice care sunt pline de semnificaţie teologică şi morală.

Aşa, de exemplu, dacă ne referim la prima parte a slujbei, la logodnă, actul central al acestui serviciu îl constituie aşezarea inelelor sau verighetelor în degetele mirilor. Întrebuinţate încă înainte de creştinism şi păstrate şi de Biserică în rânduiala acestei slujbe, inelele sunt simbolul dragostei si credincioşiei infinite care trebuie să stea la baza familiei pe care o încep cei doi tineri. Fiind în formă de cerc, simbolul infinitului şi al perfecţiunii, inelele sugerează dragostea nesfârşită pe care cei doi şi-o datorează.

Cât priveşte slujba Cununiei, aceasta are mai multe momente importante care au o frumoasă semnificaţie. Cel mai important este punerea cununiilor pe capetele celor doi miri. Purtate de impăraţi, regi şi demnitari, ca şi de fecioare, cununiile sunt simbolul puterii şi al curăţirii, cei doi miri devenind stăpânii propriei lor vieţi pe care şi-o doresc cât mai curată şi prosperă. Ei sunt ca niste împăraţi care-şi iau în stăpânire propria lor viaţă. De aceea, se cade ca şi înainte şi mai ales după aceea, viaţa lor să fie încununată ,,cu mărire şi cu cinste", cum se spune într-una din formulele liturgice. Aşezarea cununiilor a dat de altfel şi numele slujbei de ,,cununie".

Împărtăşirea celor doi miri din aceeaşi pâine sau pişcot şi din vin, binecuvântate de preotul slujitor, simbolizează bucuria nunţii, dar mai ales părtăşia celor doi miri la toate bucuriile şi necazurile vieţii. Făcând un singur trup, prin căsatorie şi cununie, cei doi se obligă să împartă bucuriile şi durerile vieţii împreună. Momentul ne aminteşte şi de un obicei vechi românesc, cel al ruperii unei pâini din care mâncau cei doi miri, păstrat şi azi prin unele părţi, dar - mai ales - de practica veche creştină care ar trebui reactivată, şi anume obiceiul ca mirii să se spovedească şi să se împărtăşească înainte de nuntă.

Înconjurarea mesei cu cântarea „Isaie, dănţuieşte", sub formă de dans ritual, este simbolul bucuriei prilejuite de nuntă. Se invocă proorocul Isaia care a proorocit naşterea Mântuitorului din Fecioara Maria, pentru ca să se arate că scopul căsătoriei este naşterea de prunci, care trebuie crescuţi în virtute şi viaţă morală.

Sunt invocaţi, de asemenea, şi sfinţii mucenici, căci la fel cum aceştia au dobândit cununiile biruinţei asupra păcatului şi răului, la fel trebuie să biruiască şi mirii răul care-i pândeşte.

BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor” Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1